CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 1175 / 2015

Dosar nr. 1250 / 2015

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1188/2014 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”

 

Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1188/2014 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.188 din 30.10.2015,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de hotărâre are ca obiect modificarea Hotărârii Guvernului nr.1188/2014 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, în vederea evitării paralelismului legislativ în domeniul inspecției pentru clasificarea carcaselor în România.

2. La art.I, partea introductivă, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, sintagma „cu numărul 21 din data de 12 ianuarie 2015” trebuie redată sub forma „nr.21 din 12 ianuarie 2015”.

3. Întrucât dispoziția de modificare se regăsește la partea introductivă a art.I, pentru evitarea repetiției, este necesar ca părțile dispozitive ale pct.1 - 4 să fie formulate, astfel:

„1. La articolului 3, litera c) va avea următorul cuprins:”;

„2. La articolului 6, litera f) va avea următorul cuprins:”;

„3. Alineatul (1)  al articolului 14 va avea următorul cuprins:”

„4. Articolului 16 va avea următorul cuprins:”

Pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, este necesară marcarea textului propus pentru art.16, astfel: „Art.16. – ”.

4. La art.II, pentru corectitudinea și precizia normei, expresiile „prevăzute de Codul Muncii” și „în termen de minimum 30 de zile” trebuie înlocuite cu expresiile „prevăzute de Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare” și, respectiv, „în termen de 30 de zile”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

București

Nr.1175/03.11.2015